Consideratii Fundamentale
Dupa mai bine de un an si jumatate, criza datoriilor din Europa pare a fi intrat intr-o noua etapa, in urma ce investitorii au realizat ca guvernul elen nu-si va putea indeplini obligatiile cu privire la doriile restante, iar implementarea unor noi masuri de austeritate si ajutoare fiscale din partea UE, nu vor putea resuscita economia elena care se afla intr-o recesiune de mai bine de 3 ani, timp in care PIB-ul a scazut cu circa 30% in comparatie cu 2007. Mai mult decat atat, opunerea Germaniei si a Frantei la un nou plan care ar prevede emiterea obligatiunilor comune UE cu intentia de a atrage noi fonduri care ar putea fi folosite in ajutorarea fiscala a tarilor periferice precum sunt Grecia, Italia, Irlanda, Portugalia si Spania, va continua sa ofera o poarta deschisa pe care speculatorii ar putea folosi in initierea unui atac speculativ asupra monedei unice europene in scopul de a forta UE sa ia urmatorul pas catre o integrare fiscala.
O falimentare a statului elen cu siguranta ar avea repercusiuni si asupra altor state membre precum Italia si Irlanda, declansand un efect domino care ar duce la o recesiune mult mai adversa ca cea din 2008-2009. Intr-o astfel de situatie, si tarile membre UE care deocamdata nu au adoptat moneda Euro, ar putea fi foarte susceptibile la o contractie economica, si mai mult decat atat, progresul lor catre integrare ar putea suferi o lovitura majora. Luand in considerare cerintele de convergenta a tratatului de la Maastricht care solicita ca orice stat suveran care doreste sa se adereze la UE (din punct de vedere monetar) sa adopte o politica fiscala si monetare foarte restrinsa, atunci o noua recesiune are putea avea un efect si mai daunator asupra acelor tari membre care inca nu au adoptat moneda Euro, printre care face parte si Romania. In cazul unei recesiune, orice stat membru ar fis dispus sa-si devalorizeze moneda si sa implementeze un stimul fiscal (deficit bugetar) pentru a-si relansa propria economie. In cazul celor 10 state membre care inca nu au adoptat moneda Euro, aceasta optiune ar trebui ori sa fie exlusa (fapt care ar accentua recesiunea) ori sa fie implementata, in care caz procesul de integrare ar putea fi intarziat pe termen nelimitat. In ambele circumstante, monedele acestor state sunt si mai susceptibile la un atact speculativ decat moneda unica europeana (Euro) si ar putea suferi deprecieri semnificative. Avand in vedere probabilitatea ridicata a unei falimentari a statului elen si o noua recesiune atat in Europa cat si la nivel global, este de asteptat ca leul (RON-ul) sa fie foarte susceptibil la o scadere accentuata in urmatoarele luni si trimestre.
Consideratii Tehnice
Avand discutat in detaliu implicatiile fundamentale care ar putea contribui la o evolutie negativa o monedei Romanesti, urmatorul pas este sa analizam evoluatia leului in fata monedei europene, atat pe termen lung cat si in ultimele 3 luni. Potrivit Figurii #1 de mai jos, perechea EUR/RON a inregistrat o apreciere de circa 33% incepand din 2007 si pana in prezent. In plus de atat, putem observa ca evoluatia acesteia a avut loc in cateva asa zis valuri conform teorieri lui Elliott.
Figura #1:
Evolutie EUR/RON (saptamanal)
Sursa: XTB
Minimele din luna Mai a acestui an par a fi conrespuns cu terminarea valului IV care poate fi descris ca o corectie plata ('flat A-B-C'). Prin urmare, este de asteptat ca urmatorul val de cresteri sa reprezinte ultima perioada de ascensiune inainte de o consolidare mai indelungata.
Sursa: FinMentor
Top
Continuare articol