Sursa: Finmentor
Data: 07/09/2011
Preconceptii despre actiuni
Vorbind in termeni generali, analiza fundamentala a unei actiuni implica o investigare detaliata a numerosilor factori privind functionarea emitentului respectiv, cum ar fi: pozitia sa financiara, starea competitiva, capabilitatea sa de inovare si competenta conducerii. Din perspectiva unui analist, scopul unui astfel de studiu este de a cuantifica cat mai precis valoarea intrinseca a afacerii emitentului, in asa fel incat sa-i permita formularea unei decizii corecte de investitie. Deoarece actionarii vor avea intotdeauna drepturi reziduale la profitul unei companii, si deseori vor fi la discretia conducerii in ceea ce priveste eventuala distributie de dividende, putem concluziona ca o investitie in actiuni ar trebui sa fie considerata ca o activitate speculativa. Pentru a-si asigura stabilitatea principalului, un investitor ar trebui sa prevada ca firma in care investeste genereaza venituri suficiente, astfel incat rata de acoperire a dividendelor depaseste rata de acoperire a dobanzilor la datoriile restante.
Preconceptia #1
"Profitabilitatea istorica este direct corelata cu performanta din viitor a emitentului."
Prima notiune falsa pe care majoritatea investitorilor o au cu privire la analiza actiunilor este legata de criteriile de selectie a emitentilor. Deseori, aceleasi criterii care sunt utilizate in selectarea de obligatiuni sunt de asemenea aplicate in analiza emisiunilor de actiuni. Mai precis, un castig consistent al firmei este privit de majoritatea investitorilor ca o conditie necesara si suficienta pentru randamentul bun al unei investitii in actiuni. Totusi se intampla destul de rar ca o companie cu o serie de castiguri solide sa continue sa realizeze o performanta similara in viitor. Dimpotriva, de cele mai multe ori un analist va afla despre o astfel de firma in stagiile avansate ale ciclului de dezvoltare a acesteia, cand cresterea profiturilor va incepe sa se plafoneze sau chiar mai rau, sa devina negativa. Asadar prognozele statistice despre viitoarele venituri si profituri ale unui emitent facute doar in baza performantelor sale istorice sunt problematice.
Cand un investitor este expus la un astfel de scenariu, este imperativ ca el sa incerce sa identifice factorii care stau in spatele performantei solide din trecut a emitentului, si sa determine daca acesti factori vor continua sa aiba un impact pozitiv asupra afacerii companiei. Daca nu, el risca sa plateasca in plus pe actiunile respectivului emitent.
Spre expemplu, in cursul anilor 1990 profiturile companiilor din indicele american S&P-500 au crescut fara intrerupere, fapt care a condus la aprecierea indexului cu mai mult de 300%. La sfarsitul acestei decade, un investitor ar fi putut fi indus in eroare considerand ca performanta din trecut va continua si in viitorul apropiat, ceea ce l-ar fi facut sa ajunga la concluzia ca indicele S&P-500 reprezinta un aset sub-evaluat. O metoda mai sigura si mai corecta ar fi constat in identificarea principalilor principalii factori care au contribuit la cresterea neintrerupta a profiturilor companiilor americane: lipsa competitiei la nivel mondial, liberalizarea totala a afacerilor precum si usurinta accesului la capital ieftin. La inceputul noului secol, acesti factori au disparut, lasand in urma un numar mare de companii cu actiuni supra-evaluate si cu un grad ridicat de incertitudine cu privire la profiturile din viitor.
Preconceptia #2
"Profitabilitatea din viitor a unui emitent poate fi prognozata cu precizie."
Deoarece castigurile din trecut nu constitue un bun indicator a performantei din viitor, un investitor isi va indrepta majoritatea atentiei in incercarea de a prognoza profiturile viitoare a unui emitent. Pentru a intelege de ce acesta strategie poate fi de asemenea o sursa de dezamagire, este important sa discutam pe scurt despre cateva din componetele cheie care pot influenta pozitiv sau negativ performanta financiara a unei companii.
Printre cei mai critici factori endogeni si exogeni care au influenta asupra unei firme sunt urmatorii:
| ENDOGENI |
EXOGENI |
- conducerea firmei
- randamente diminuate
|
- competitia
- instabilitatea politica
- reglementari
- preferintele consumatorilor
|
Pe de o parte, factorii endogeni pot fi controlabili pana la un anumit nivel. Spre exemplu, performanta conducerii poate fi influentata in mod pozitiv printr-o cointeresare adecvata (de exemplu optiuni pe actiuni), in timp ce diminuarea randamentului afacerii poate fi contracarata prin investitii in cercetare si dezvoltare de produse si servicii noi.
Pe de alta parte, factorii exogeni sunt cei care pot crea situatii de mare incertitudine, anume evenimente care sunt deseori denumite "black swans" sau lebede negre. Un exemplu de astfel de eveniment din punct de vedere competitiv a fost introducerea iPhone-ului in anul 2006 de catre compania Apple si influenta pe care acest dispozitiv l-a avut in acapararea de catre Apple a unei mari parti a pietei de telefonie mobila, piata dominata pana la acel moment de Nokia. Cand Apple a introdus iPhone-ul in anul 2006, s-a realizat o schimbare majora in intreaga industrie de telefonie mobila. Pe langa faptul ca iPhone-ul a fost cel putin tot atat de performant ca si alte telefoane mobile, in plus el a adus clientilor o mare versatilitate sub forma a numeroase servicii care pana in acel moment nici nu erau concepute de catre consumatori sau competitori ca fiind posibile. Acest lucru a rezultat intr-o pierdere semnificativa a cotei de piata de catre Nokia, si ulterior, a dus la un declin dramatic al pretului actiunilor emitentului. In concluzie putem spune ca este imposibil pentru un analist sa prevada si sa cuantifice impactul unui eveniment precum cel mentionat anterior asupra viitoarelor fluxuri de numerar ale unei companii. Prin urmare, orice previziuni favorabile despre un emitent pot induce in mod eronat un investitor sa plateasca prea mult pentru actiunile respective.
Preconceptie #3
"Pe termen lung, actiunile au un randament mai ridicat decat obligatiunile."
Ultima si probabil cea mai raspandita neintelegere pe care investitorii o au despre actiuni este aceea ca actiunile vor avea un randament mai mare decat alte clase de active, precum ar fi obligatiunile. Aceasta generalizare este foarte departe de adevar.
Din punct de vedere istoric, au existat perioade de timp cand actiunile au avut un randament mai crescut decat obligatiunile, dar si vice versa. Spre exemplu, asa cum se poate observa din graficul urmator, la inceputul anilor 1990 fondul mutual de obligatiuni PIMCO US Treasury a inregistrat un randament mai mare decat indicele S&P-500. Dupa 1995, aceasta relatie s-a inversat, astfel incat indicele S&P-500 a inregistrat o crestere anuala de peste 20% pentru o perioada de aproximativ 5 ani. Aceasta performanta superioara a actiunilor a fost urmata mai apoi de un deceniu in care obligatiunile s-au apreciat in medie cu 5%, iar actiunile au inregistrat un randament negativ.
Un factor suplimentar care ar trebui luat in considerare este faptul ca orice indice bursier isi schimba compozitia actiunilor de-a lungul timpului. Prin urmare, pe termen lung valorile (si implicit randamentele) indicilor bursieri vor fi intodeauna inclinate spre valori mai mari decat cele "corecte", tocmai datorita inlocuirii unor companii mai putin performante din componenta indicelui cu unele mai performante.
Un exemplu clar al acestei statistici este indicele Dow Jones, a carui compozitie a fost modificata de 48 de ori in ultimii 115 ani. Singura societate care a ramas in indicele Dow Jones inca de la inceput este General Electric.