1. Realizarea unui profit pe termen lung poate fi atinsa prin diversificarea capitalului in mai multe actiuni, cu intentia de a reduce riscul idiosincratic
2. Acelasi set de teste calitative si cantitative aplicate selectiei investitiilor cu venit fix, ar trebui aplicate si in evaluarea actiunilor
3. Prognoza castigurilor unui emitent ar trebui facuta cu mai mare atentie decat in cazul evaluarii unei obligatiuni

Mai intai un investitor ar trebui sa acorde o atentie deosebita conditiilor predominante macroeconomice, si sa incerce sa discearna daca in viitorul apropiat se poate astepta la anumite schimbari ale acestor conditii. El ar trebui sa se asigure ca tara in care considera sa investeasca a demonstrat o crestere sustinuta a venitului pe cap de locuitor, mentinind in acelasi timp un cadru legal de desfasurare a activitatiilor economice care sa incurajeze luarea de risc prin eforturi capitaliste.

In plus, ar trebui verificat daca corporatiile din tara respectiva sunt incurajate sa reinvesteasca in mod continuu o parte din profiturile realizate. In acest mod, un investitor se poate asigura ca o societate va incearca sa evolueze conform schimbarilor pietei si a mediului de afaceri, astfel incat sa-si creasca profiturile si plata dividendelor catre actionari. In plus, un investitor trebuieste sa cantareasca si importanta ciclurilor macroeconomice. Se intampla foarte rar ca o economie sa creasca intr-un ritm neintrerupt, exceptie facand cazul cand tara respectiva se afla la inceputul unui ciclu de dezvoltare secular, asa cum a fost cazul Chinei din ultimile 3 decenii. Dimpotriva, majoritatea economiilor dezvoltate vor trece de multe ori prin ceea ce este frecvent mentionat ca ciclul de "boom-bust," care consta din cativa ani de crestere economica care sunt urmati de o recesiune sau depresie. Frecventa cu care aceste cicluri reapar, este estimata a fi cuprinsa intre 4 si 10 ani. Graficul de mai jos prezinta toate recesiunile economice care au avut loc in Statele Unite din anul 1927, impreuna cu performanta indicelui bursier Dow Jones (perioadele de recesiune sunt evidentiate in roz).

Al doilea si cel mai dezbatut pas in alegerea unor actiuni pentru investitii este de a stabili daca societatea respectiva are abilitatea de a genera in mod consecvent o rentabilitate a capitalului peste medie. Mai specific, un investitor ar trebui sa incerce sa identifice acele firme care s-au dovedit ca fiind capabile sa genereze o crestere sustinuta a veniturilor si a profiturilor de-a lungul diferitelor perioade economice (cum ar fi General Electric, Procter & Gamble, etc.)

Astfel de societati sunt frecvent mentionate ca "growth companies," definite prin capacitatea lor de a-si creste veniturile si profiturile de la un ciclu la altul. Din punct de vedere istoric, in Statele Unite cresterea profiturilor a companiilor din indicele S&P-500 a fost in medie de 6% pe an (luand in considerare si rata inflatiei), masurand de la un maxim al unui ciclu la altul. In baza acestei informatii, un mod de selectare al actiunillor ar putea fi facut prin identificarea companiilor care au functionat cel putin de-a lungul a doua cicluri economice si care au realizat o medie de crestere a veniturilor mai mare sau cel putin egala cu 6%. Oricum, asa cum am discutat in articolele anterioare, riscul principal a unei astfel de metode de selectie este ca de cele mai multe ori un investitor va inclina catre emitentii care deja au ajuns in faza de maturitate a ciclului lor de viata. O metoda de a diminua acest risc este de a face o evaluare calitativa a unei firme care a demonstrat cresteri solide ale veniturilor, pentru a determina daca aceiasi factori care au dus la dezvoltarea sa, sau altii, pot lucra in continuare in favorea emitentului. Deseori, cea mai critica componenta endogena pe care o companie care a demonstrat un ritm sustinut de crestere o poate avea, este capabilitatea de inovare. Exemple de astfel de societati sunt IBM, Microsoft, sau mai recent, Google si Apple Computer.

Un al doilea tip de strategie de dezvoltare care a fost adoptat pe scara larga de catre diverse firme este cel de crestere prin achizitionare. In general, aceasta poate lua doua forme. Prima implica preluarea firmelor concurente mai mici in dorinta de a consolida cota de piata in favorea firmei mai mari (firma cumparatoare), si de a duce la asigurarea unei pozitii oligopolistice sau monopolistice a acestei firme. A doua metoda de dezvoltare este mai raspandita si consta in diversificarea unei afaceri existente prin achizitionarea companiilor mici si mijlocii din industrii diferite de cea in care achizitorul opereza. De obicei, aceasta metoda este mai expusa la esec, datorita lipsei de competente comune intre firmele care se fuzioneaza. Cel mai citat exemplu de firma care au pus in aplicare aceasta strategie de dezvoltare este General Electric. Alte exemple mai recente includ Cisco Systems si United Technologies.

In ultimul rand, un investitor ar trebui sa stabileasca cu atentie pretul pe care el este dispus sa-l plateasca pentru actiunile unui emitent in asa fel incat sa-si asigure o marja de siguranta confortabila in ceea ce priveste investitia respectiva. In cazul in care acesta doreste sa investeasca intr-o firma care a demonstrat deja o istorie solida a veniturilor, atunci probabilitatea de plati prea mult pentru actiunile emitentului va fi destul de ridicata.

Companiile de Internet care s-au listat la bursa Nasdaq spre sfarsitul anilor 1990, pot servi ca un exemplu perfect al scenariului mentionat mai sus. La varful bulei “dot.com” in vara anului 2000 actiunile majoritatii acestor emitenti se tranzactionau la multipli PEG in excess de 2 (PEG = PE ÷ Cresterea Anuala a Profitului) si un raport PE de aproximativ 40.  Asumand in baza standardelor istorice ca o evaluare echitabila a unei actiuni ar fi la un multiplu PE de 10, ar fi insemnat ca aceste corporatii sa trebuiasca sa-si creasca profiturile in ritmul dat de raportul lor PEG (20% anual) pentru o perioada de 8 ani, astfel incat sa-si justifice pretul actiunilor. In mod evident, acest obiectiv ar fi fost imposibil de atins avand in vedere incertitudinea mare asociata cu o perioada de timp atat de lunga, inclusiv probabilitatea ridicata de aparitie a unei noi recesiuni economice.

O posibila solutie pentru a evita o astfel de capcana ar consta in exploatarea fluctuatilor istorice ale pietei de capital intre pragurile de supra-evaluare si sub-evaluare. O strategie de investitii care ar putea urmari aceste oscilatii de pret ale indicilor bursieri ar implica urmatorii pasi:

1. Selectarea unei liste extinse de actiuni, continand cele mai reprezentative companii din diverse domenii economice
2. Determinarea unor criterii de baza pentru evaluarea grupurilor de actiuni mentionate anterior (adica, PE, PS, PEG, etc.)
3. Stabilirea unor intervale de preturi, unde cumpararea si vanzarea acestor actiuni ar trebui sa fie efectuata, respectiv. Aceste intervale vor depinde in mare parte de valoarea echitabila istorica (PE, PS, PEG, etc.) prestabilita pentru fiecare emitent si sector economic.