Sursa: Finmentor

Data: 07/09/2011

Metoda de analiza 'Discount Cash Flows (DCF)'

Metodologia "Discounted Cash Flows" (DCF) este cea mai raspandita forma de analiza fundamentala, folosita atat in evaluarea actiunilor cat si a oricarui fel de investitie sau proiect la nivel personal sau corporativ. Aceasta metodologie se bazeaza in mare parte pe principiul ca valoarea banilor se depreciaza in timp, cu o rata direct proportionala cu tipul de proiect sau investitie pentru care finantarea este considerata. Pentru un investitor, metoda DCF ofera o perspectiva de evaluare a profiturilor viitoare a unei societati, si a formularii unei decizii de investitie in cazul in care aceasta evaluare difera semnificativ de valoare actuala a societatii. O analiza DCF este compusa din trei parti principale: (a) estimarea viitoarelor profituri ale unui emitent (EBITA), (b) determinarea ratei de discount si (c) calcularea capitalului social si a pretului actiuniilor.

Estimarea Profitului

In prima instanta, precum am mentionat anterior, analiza DCF necesita o estimare a castigurilor pe care societatea prevede sa le aiba in viitor. In general, aceste estimari se fac in baza unor prezumtii cu privire la anumiti factori:

Pentru demonstratie, sa presupunem ca incercam sa evaluam o societate XYZ care se preconizeaza ca in urmatorii 5 ani va beneficia de urmatorele statistici cu privire la performanta ei financiara:

Crestere Vanzari20% / an
% Costuri din Vanzari80%
Rata de Impozitare16%
Investitie Initiala100 RON
Amortizare20% / an


(RON)20122013201420152016
Vanzari1.0001.2001.4401.7282.073,6
Costuri(800)(960)(1.152)(1.382,4)(1.658,9)
Profit Brut200240288345,6414,8
Impozite(32)(38,4)(46,1)(55,3)(66,4)
Profit Net168201,6241,9290,3348,4
Investitii Initiale(100)----
Amortizari100100100100100
Net Flux de Numerar168301,6341,9390,3448,4


Pentru a simplifica calculul, in acest exemplu nu am luat in cosiderare valoarea terminala, in ciuda faptului ca firma va continua sa-si creasca vanzarile dar intr-un ritm mai lent.

Rata de Discount

Pentru a determina valoarea actuala (discounted) a castigurilor din viitor a societatii XYZ estimate in Tabelul 1, avem nevoie sa calculam rata de discount. Precum am mentionat la inceput, rata de discount va depinde in mare parte de activitatea principala a societatii, si de altfel este direct corelata cu nivelul de risc al acestei activitati. Spre exemplu, o societate cu activitati in domeniul bancar va avea o rata de discount mult mai scazuta decat o firma din domeniul petrolier, datorita faptului ca certitudinea profitabilitatii in industria financiara este mult mai mare decat in industria petroliara. In plus, rata de discount va fi determinata si de gradul de leverage financiar al societatii; anume va reprezenta o pondere medie al costului de finantare prin datorie si prin capital social.


Costul de finantare din datorii poate fi estimat folosind societati cu un “rating” de obligatiuni echivalent. In acelasi timp, costul de capital din actiuni poate fi calculat folosind urmatorii pasi:
  1. Calcularea factorului Beta al unui grup de societati cu activitati similare
  2. Ajustarea factorului Beta la structura de capital a societatilor anterioare
  3. Estimarea costului de capital din actiuni folosind formula CAPM
Dupa ce am stabilit costul datoriei si al capitalului propriu, ramane sa calculam rata de discount folosind urmatoarea formula:

Rata Discount = [(1- Rata Impozitarii) × (% Datorii) × (Cost Datorii)] +

+ [(% Capital Social) × (Cost Capital Social)]

Presupunand ca in exemplul precedent costul de finantare prin datorie si capital social este de respectiv 5% si 20%, iar proportia datoriilor din activul net este de 70%, atunci ramane ca rata de discount sa fie de 9.5%.

Valoarea Capitalului Social si a Actiunilor

Utilizand rata de discount calculata anterior, putem calcula valoarea actuala a castigurilor din viitor ale societatii XYZ, a caror suma reprezinta valoarea intregii societati (datorii plus capital social). Pentru a determina valoarea capitalului social, trebuie scazuta valoarea corespunzatoare a datoriilor care, folosind exemplul anterior, reprezinta 70% din valoarea firmei. Presupunand mai departe ca societatea a emis in total 1,000 de actiuni, urmeaza ca pretul fiecarei actiuni sa fie de 0.2787 RON.


20122013201420152016
Rata Discount0,91320,83400,76170,69560,6352
Net Flux de Numerar
(valori 2011 RON)
153,4168,1184,3201,9221,3

Valoarea Societatii929 RON