Pana in momentul in care stabilim sa alocam fondurile disponibile catre urmarirea unei oportunitati, prin dezvoltarea unei afaceri proprii, nu poate fi vorba de antreprenoriat, ci numai de o decizie de investitii. Insa de indata ce am stabilit care este oportunitatea pe care vom incerca sa o valorificam, decizia de investitii face din ce in ce mai mult loc deciziei de finantare a afacerii, care devine una dintre principalele preocupari ale antreprenorului.
Pentru un antreprenor exista doar doua tipuri de capital de start: imprumuturile si participatiile cu capital. Capitalul imprumutat permite antreprenorului sa pastreze proprietatea asupra companiei, obligatia sa fiind limitata la plata dobanzilor si rambursarea principalului. Participatiile cu capital implica din partea antreprenorului renuntarea la o parte din drepturile de proprietate asupra companiei, insa nu implica rambursarea acestora si nici macar obligativitatea de a plati dividende.
Intre aceste doua alternative extreme putem regasi toate situatiile concrete, in functie de cat capital de fiecare tip poate strange un antreprenor.
Majoritatea start-up-urilor nu au prea multa flexibilitate in alegerea finantarii. In functie de gradul de risc asociat fiecarei afaceri si de activele detinute de acestea, se poate observa si disponibilitatea bancilor de a furniza capital imprumutat, cu sau fara o garantie suplimentara din partea antreprenorului.
Adesea antreprenorii isi asuma un risc foarte ridicat implicandu-se total intr-o afacere, atat ca activitate, cat si cu toate resursele financiare pe care le au disponibile. In acest caz, pericolul este dublu, prin faptul ca potentialul esec al afacerii ii va lasa atat fara economii, cat si fara o sursa de venit. Aceasta situatie nu este recomandabila decat in situatia in care rata estimata a profitului este pe masura. Din pacate, multi dintre antreprenorii care adopta aceasta pozitie nu au suficienta experienta nici pentru evaluarea riscurilor si nici a profiturilor potentiale, sau chiar a oportunitatii de afaceri in sine.
Pentru simplificare, am inclus in categoria fondurilor personale ale antreprenorilor si banii atrasi de la familie sau prieteni, astfel ca nu vom mentiona aceasta posibilitate ca pe o sursa distincta de finantare.
O alta varianta de finantare a unui start-up, mai putin utilizata insa, este prin atragerea unui investitor informal, asa numitul “business-angel”. Aceasta solutie presupune cedarea unei parti a afacerii, care este de obicei proportionala cu capitalul investit si know-how-ul adus in afacere. In general, acesti business-angels solicita o parte majoritara a afacerii, insa sunt dificil de gasit. Pe de alta parte, reusita atragerii unui business-angel intr-un start-up reprezinta un semn bun in privinta potentialului afacerii respective.
O a treia varianta de finantare a unui start-up este recurgerea la un credit bancar, caz care presupune, de asemenea, participarea antreprenorului cu o parte din capital. Si aceasta varianta prezinta avantajul evaluarii initiale a proiectului de catre cineva din afara afacerii si care are interes in succesul acesteia, pentru a-si putea recupera suma imprumutata si dobanzile aferente, insa gradul de implicare al acestui creditor este totusi mai redus decat in cazul anterior, ca si “pretentia sa” cu privire la randamentul capitalului investit. Pe de alta parte, in acest caz antreprenorul ramane singurul proprietar al afacerii. Alta caracteristica a acestui tip de finantare este faptul ca in tara noastra acordarea de credite pe baza planului de afaceri este inca in stadiu incipient, obtinerea creditelor bancare de catre antreprenori fiind de obicei conditionata de garantarea cu active ale companiei sau alte garantii personale ale antreprenorului.
Sursa: FinMentor
Top
Continuare articol